duminică, 2 octombrie 2016

Dezvoltarea continuă şi succesul în carieră

       Fiecare dintre noi îşi începe viaţa învăţând: primii paşi, vorbirea, regulile  familiei, apoi cele de integrare în societate, pentru ca, încetul cu încetul, bagajul de cunoştinţe să se mărească treptat odată cu integrarea în diversele forme de învăţământ. Acesta este mersul firesc şi obişnuit al lucrurilor: în prima parte a vieţii învăţăm, apoi la maturitate aplicăm ce ştim deja prea bine. Oare aşa este?
       Cei mai de succes oameni, cei care chiar au reuşit să se ridice la un nivel considerabil mai înalt decât majoritatea, vor contrazice acest "adevăr". Nu există om  în viaţa care poate spune că le ştie pe toate, că nu mai are nimic de învăţat, nimic de citit, nimic de experimentat. Albert Einstein spunea că omul moare în clipa în care crede că nu mai are nimic de învăţat. "Încă nu m-am înfruptat destul din Pomul Cunoaşterii, deşi în meseria mea sunt obligat să mă hrănesc din el în mod regulat." Dacă el credea asta, cine suntem noi să-l contrazicem?
       Mulţi abia aşteptă să termine şcoala pentru a nu  mai avea "obligaţia de a învăţa". Din păcate viaţa te forţează să evoluezi. Nu există stagnare; dacă vrei să mergi înainte, trebuie să înveţi continuu, să te dezvolţi, atât personal cât şi profesional. Lorand Soares Szasz subliniază  poate cel mai frumos exemplu biblic. Dumnezeu le spune Evei şi lui Adam "creşteţi şi înmulţiţi-vă". Cuvântul "creşteţi" este de o putere covârşitoare. Nu se referă la o creştere fizică, ci la însăşi creşterea personală, la creşterea în valoare prin acumularea de cunoştinţe, la învăţare. Iată că însăşi piatra de temelie a societăţii umane îndeamnă la această creştere continuă şi dezvoltare individuală.
       Acum că suntem hotărâţi să ne dezvoltăm, ne întrebăm care sunt modalităţile prin care putem face asta. Cea mai importantă metodă de dezvoltare personală a fost, este şi va rămâne cititul. Este cel mai la îndemână mijloc prin care un flux important de cunoştinţe îţi devine accesibil. Metoda următoare este reprezentată de participarea la training-uri, unde persoane abilitate te vor îndruma pe calea de urmat. Modelarea este de asemenea o opţiune, putând prelua modelul care ţi se potriveşte de la persoanele pe care le admiri. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, este experimentarea. Lorand spunea că experimentarea reprezintă poate cea mai scumpă metodă de învăţare, dar şi cea mai eficientă, cea mai puternică, deoarece te implică dureros de direct. Opţiunea mai puţin "dureroasă" ar fi să înveţi din greşelile altora, pentru că, în decursul unei vieţi umane, nu ai cum să faci toate greşelile posibile, aşa că mai "furăm" şi din experienţa celorlalţi.
       Principiul rezumat de către Lorand este următorul: Învaţă - Aplică - Câştigă. Pentru a te dezvolta este necesar să înveţi, dar asta nu este suficient. Trebuie să şi aplici ce ai învăţat, altfel efortul tău va fi zadarnic. Şi partea pe care cu toţii o aşteptăm, "Câştigă".  Este partea pe care o vei aprecia, o vei preţui, mai ales pentru că este încununarea strădaniilor tale. Este momentul acela de glorie, când vei înţelege că drumul ales a fost cel corect.
       Tot mai multe companii din sfera economică actuală au început să aplice acest principiu. Astfel atât compania, cât şi angajaţii au numai de câştigat, frustrarea fiind înlăturată. Angajatorul care încurajează devoltarea oamenilor din companie va avea oameni bine pregătiţi, fericiţi şi împliniţi, calităţi ce îşi vor pune amprenta asupra activităţii lor. Va deveni "grădinarul" care plantează (angajează) o "mădiţă", o îngrijeşte, o curăţă de obiceiurile negative, o udă, îi furnizează nutrienţii vitali dezvoltării, pentru ca, în final, ambele părţi să se bucure de roadele minunate care vor apărea. Compania care investeşte in oamenii săi, care îi ajută să "crească", va creşte împreună cu ei, armonios şi constant.

2 comentarii:

  1. Mulți considera ca odată ajunși pe un anumit post (dorit) nu mai au nimic nou de învățat, plafonandu se aici fără a fi interesați de dezvoltarea continua.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulți considera ca odată ajunși pe un anumit post (dorit) nu mai au nimic nou de învățat, plafonandu se aici fără a fi interesați de dezvoltarea continua.

    RăspundețiȘtergere